Ardere

Cuvânt esenţial,
purtat de gând loial,
devine cristale
în rostogol la vale
din creştet spre poale
prin lumi abisale.

Cristalele sfinte,  
pătrunse în minte,  
sublim o cuprinde,
apoi o surprinde
cu pura candoare
de albă culoare.

Divina cântare
coboară din zare
se scurge în casă,
prin inimă lasă
curată credinţă
în Una Fiinţă.  

Iar Sfânta Treime
din clipele prime,
pe suflet cuprinde,
iubirea aprinde,
să ardă păcate
din lumi adunate.  

Păcatele arse
din suflet extrase,
pleca-vor prin lume
să scrie-n albume,
pe fiece filă
o viață umilă.

vol.2, "Univers de gând", pg.34, 2012

Lacrimile Terrei

Curge ploaia mocăneşte,
Picur în alean doineşte,
Vine-n lume prin arteră,
Lumii-n lacrimă se-oferă,
Spalând urmă de himeră.

Terra lacrima îşi scurge
Către forţele demiurge,
Roagă graţia Divină,
Lumea iarăşi să devină
Care-a fost, fără de vină.

Lacrima din ploaia dulce
Puru-n sânu-i să o culce
Doamne, Tu ne luminează,
Terra, Tu s-o ai în pază,
Viaţa ei să-ți fie oază.

poezie, vol.2, "Univers de gând", pag. 96, 2012

Ploaie de primăvară

Picuri mari un nour cerne,
Ploaia liniştit s-aşterne,
Peste deal, peste câmpie,
Multora hrană să fie.

Bate vântul cu blândeţe,
Verdele să îl răsfeţe
De-i prin haturi, de-i prin vie,
Înspre coacere-l îmbie.

Briza-n lan vrea să se joace,
Valuri, valuri, grâul face,
Ploaia curge, spicul scaldă,
Să se coacă-n vara caldă.

poezie, copilarie, vol, 3, "Petale din copilărie", pag. 53, 2013.

Lacrimi pe un oftat

Vântul aprig suflă strângând norii cenușii,
împingându-i rapid, tot spațiul să cuprindă,
iar norii scot ghiare, împart cerul în fâșii
și cu albastre săgeți vor din urmă să-l prindă...

Din pomi se scurg lacrimi, rădăcinile sunt seci,
crengile oftează trist, sărutând pământul,
scârție văzduhul, tu în bălți lacrimi îneci
și-ntr-o grotă adâncă îți cade veșmântul...

Ființa cu totul purtată în tremur sfânt,
oftând zgribulită se-adâncește și mai mult
î cuibul din sine, la o suflare de vânt,
așteptându-și sfârșitul dintr-al vremii tumult...

Sălbaticul vânt vuiește vădit revoltat
și rostogolește norii negri spre zare,
ca să plouă cu lacrimi pe-nsetatul oftat,
ce vrea să se spele pe sfintele altare.

poezie, spiritualitate, vol. 2, "Univers de gând", pag. 15, 2012,

Tăcuţii paşi

Tăcuţii paşi
se-abat
printre mormintele
etichetate...          
Absorb durerile
clepsidrei
prin negru luciu,
pana unui corb.

Mirări înfrigurate
scapă
înceţoşatul gând
pe tărâm arid
din cimitir uitat.

Văzduhul
spiralează
miresme florale
adormind visele
cu aripi frânte.

Nemiloasa sete
cuprinde
pierdutele cuvinte…

poezie, spiritualitate, vol. 2, "Univers de gând", pag.13, 2012

Pe fir de clipe

Astru alb
pe cer albastru
dinspre încolţit de ziuă
lunecă
pe fir de clipe
spre-adunare de luceferi,
risipind
prin sclipiri
unde cu ecouri
de lumini


dar trece
scriind vise
într-o carte...

poezie, spiritualitate, vol.2, "Univers de gând". pag.50, 2012,

Scormonesc în ninsoare

Gândul viscoleşte
ninsoarea din mine,sperând să te vadă.

Mă umple şi recesub pătura caldăse-ngroapă în sine.

Din lacrimiîn lacrimi încolţeşte,spre ziua de soare.

Ochii-mi scormonescs-oglindeascăaceeaşi candoare.

poezie, spiritualitate, vol. 2, "Univers de gând", pag.9, "Lira în patru puncte cardinale",

Mărunţica

Lipa, lipa spre bunica
se îndreaptă Mărunţica,
ochi albaştri, creaţă toată-
Mărunţica e-o nepoată.

Mai departe, în ogradă,
Azorică dă din coadă,
tot lătrând cu bucurie
c-a venit mica nurlie.

S-oprește lângă bunica,
(tocmai mulge pe Junica),
lipa la bucătărie,                              
ia o cană albăstrie.

Apoi, iară la bunica,
să-i dea lapte lui peltica,
fuga-şi face bună nadă
să-i dea bunul pâine caldă.

Ochi-i strălucesc spre soare
în albastra lor culoare
și gândește pe-o băncuță:
"Bine-i să ai bunicuță!".

01.08.2011
poezie, copilărie, vol. 3, "Petale din copilărie",pag.26, 2013,

Singurătatea

Pe drum, de timp întristat,
sprijinindu-se
de-un amărât de toiag,
Singurătatea, singură,
agale se târăşte greoi,
cu-o traistă în spinare
plină de griji, de nevoi.

Din când în când,
ridică privirea-i mioapă,
se preface, zâmbind amar,
că cercetează zarea
şi dă din cap
ca şi cum ar vedea ceva,
prin întunericul gri,
ce vrea să-i fie zori de zi.

Oftează în sine,
îşi soarbe oftatul
în lipsă de aer curat,
mai priveşte în jur
cu un dram de speranţă,
iar oftează, oftează.

În gândirea mioapă
se strânge în sine,
în pasul ce vine
se târăşte pe drumul
rămas până la capăt.

Luna-mi zice

În pridvor stăteam aseară
taina lunii s-o ascult,
ea-mi zâmbi,
în colţ de strună
un mesaj mi-a tălmăcit:

Spune ea, şireata lună:
pe aripi de tainic cânt
a sosit dintr-un albastru
carte-n dor de la iubit.
Spune-n carte, zice luna,
să îmi torn în magic şip
roua tandră de pe geană
iar în ea dorul să-l pun,
râul dorului să-l poarte
spre albastrul unui codru
unde, zice luna iară,
stă de veghe un sihastru.

Ascultare îi dau lunii,
iau un şipot plin cu dor
şi-l trimit spre codrul zării
să îl prindă doar cel iubit.
4.04.2011

La răscruce de peniţe

Adesea noi ne întâlnim
la răscruce de peniţe,
gândurile, doar anonim,
vor să joace prin notiţe.

Să adune în cuvinte
resturi reci din amintiri,
în danteluri stau cuminte
alte visuri, noi amăgiri.

Visul tău o petală-n roz,
al meu are nuanţe gri,
visul tău e-un subtil matroz,
al meu în dor se înnegri.

Îţi doresc succes poete,
penei tale, doar opun
flacăra unei comete,
parte din sufletu-mi nebun.

3.04.2011

Metamorfoză

Din zare, tainic
s-apropie cânt,
e doina de dor
plutind pe covor
de gânduri blajine.

Cu drag o ascult
şi-n stih de iubire
împletesc un şirag,
să-mi fie grăire
cu cine mi-e drag.

În şiragul de perle
pun chemările tale
pentru dor lecuire,
iar în clipe astrale
cărare să-mi fie.

Din triluri de mierle
de tine vrăjite,
veşminte îmi fac,
pentru tine iubite
în cânt mă prefac.

Elena Păduraru
2008. 08. 22

Copacul meu

Copacul meu,
de ramuri prea multe
uscate, rănite
sau, cu frunze căzute
prin toamna cea grea,
păşeşte molcom pe cărare
şi urcă încet, potolit
pe coamă de munte,
lăsând ici-colea
urme mărunte.

De rece ploaie şi vânt
multe frunze au căzut,
hrană să fie
pentru mama-pământ,
şi rădăcini au albit
dar, mai au de vorbit
şoapte dulci de sorbit,
da, mai au de trăit.

Nu ştie copacul,
câte clipe s-au scurs
şi nici cât mai e de primit,
priveşte-napoi, nemulţumit,
ar vrea să se-ntoarcă
în crâng luminos
dar, drumul s-a şters
şi timpu-i spinos,
el merge-nainte,
tăcut şi cuminte.

În toamna grea,
copacul ferm,
uscăturile-şi taie
şi pleacă prin ploaie
de toamnă târzie,
printr-o nouă fereastră
spre-o clipă senină, albastră.

Elena Păduraru
20. 08. 2008.

Prin fir de dor

M-ai căutat prin ape,
în căuş de cuvinte
m-ai ridicat spre cer,
mi-ai atins pleoapele
cu sărutul de stele
pătruzând şiret
în visele mele.

M-ai căutat în noapte,
cu ochii m-ai alintat
în a dorului şoaptă,
cu zâmbet de lună
m-ai îmbrăcat blând
în veşmânt diafan
de iubire tăcută.

Din spuma viselor stinse
m-am ridicat din nou,
în frumosul tău trup
am revenit subtil
şi m-am lipit
prin unduiri fierbinţi
de inima ta.

Priveşte-n oglindă,
nu eşti tu, nu sunt eu,
suntem doar noi
în destinul nescris,
uniţi prin fir de dor
de veşnice vise,
din căuşul iubirii.

11. 08. 2008.

IUBIRE

Iubire este-n parfum de flori
şi-n evantaiul lor de culori,
ce-n inimă subtil cuvântă
când, privirile ţi le-ncântă.

Iubire e-n tril de cântători,
înălţat până spre cer în zori,
e-n cântul râului, din aval
spre mare curgând val după val.

Iubire e-n şoaptele nopţii
când, inimile zâmbesc sorţii
în subtilul dans în spirale,
pe ritmuri calde ancestrale.

Iubire e-n zâmbet de copil
ce, stă la maica-n braţe docil
şi-n glas de mamă poposeşte,
de-al ei copil când îţi vorbeşte.

Iubire pretutindeni găseşti,
s-o iei şi apoi, s-o dăruieşti
celor ce-n viaţă îi întâlneşti,
destinul vieţii, tu, să-mplineşti.

Elena Păduraru
9.08.2008

Iubirea

Iubirea,
e-n parfum de flori
când pătrunde-n trup
prin fire de chemări,
e-n evantaiul de culori
ce-ţi trimit sclipirile
îmbătând privirile..

Iubirea,
e-n tril de cântători
în zori-nălţat spre cer,
e-n cântul râului
ce curge val după val,
spălând clipe amare,
din aval până la mare.

Iubirea
e-n poezia nopţii
când două inimi
zâmbind sorţii,
prin subtilul dans de spirale
se ridică-n planuri astrale.

Iubirea
e-n zâmbet de copil,
în braţe la maica sa
el stând docil,
şi-n glas de mamă poposeşte
când, despre-al ei copil
ţie-ţi vorbeşte.

Iubirea,
în tot locu-o găseşti,
s-o iei şi apoi s-o dăruieşti
celor ce-n viaţă-i întâlneşti,
destinul vieţii tale,astfel,
deplin să-l împlineşti.

Elena Păduraru
07. 08. 2008.

S-au născut din cenuşă

Păsările,
prin pasărea phoenix,
s-au născut din cenuşă
şi pene şi-au pus
în straturi de onix.

Apoi, au zburat
prin sunet de stele,
ducând cu ele
poleite-n caldă lumină
şi visele mele.

Căldura lor,
a topit gheaţa în vatră,
lumina lor,
a gonit în abis
întuneric de piatră.

Iar cerul albastru,
zâmbeşte veşnic senin,
în cânt de privighetori
şi-n râs de copil,
topind negrul venin.

Şi icarii, din dreptul divin,
nu mai au aripi ceruite,
din nou pot să zboare
spre nemărginire
de clipe nebănuite.

Elena Păduraru
11. 04. 2008.

Urme-n nisip

Din necuprins,
în paşi mărunţi,
tu, omule, ai pornit
şi te-ai oprit
să poposeşti
pe astrul sfânt.
Pe-al său timp,
în paşi mărunţi,
o clipă ai trecut
şi-ai conturat
urme-n nisip...
Urmele,
la rândul lor,
în urma ta
vor poposi o clipă
şi-n urma lor
noi urme vor lăsa...
Iar, tu, neobosit
spre alt infinit
cu paşi mărunţi
vei drumeţi,
urme-n nisip
din nou, tu vei clădi...

Elena Păduraru
11. 04. 2008

Spre tainica stea

Am revenit
urcând în zbor
spre tainica stea
căci, cântul tău
iar m-a chemat
să rătăcesc spre ea.

Ajunsă sus
pe steaua noastră,
am poposit
iar, inima-mi nebună,
la zâmbetul de lună
dorită a tresărit.

Te simt
din nou cu mine,
îmi vălui, tu, simţirea
şi suflu-ţi
mă-nfierbântă
trezindu-mi amintirea.

Voi fi
în veci cu tine
spre cântul dimpreună,
în zborurile-mi line
prin viaţa
dorită să apună.

Se nalţă
cântul nostru
pe-a aripilor vise
sus, tot mai sus
acolo, unde,
Lumina ne promise.

30. 07. 2008

Sunt gândul uitat

Sunt gândul uitat,
născut
din spuma cuvintelor
plămădite de tine
sub luciul stelelor,
pe care-ntr-o zi
l-ai părăsit
şi te-ai pitit
dup-o amorfă piatră.

Timid şi trist,
gândul
în jur priveşte
sperând că te vede,
dar ceaţa-l orbeşte
cu roua clipelor
în lacrimi curgând
pe trupu-i de gând,
cu dalta din dor conturat.

Se topeşte subtil,
flămând
de-a ta hrană-cuvânt,
încet, încet,
îşi găteşte mormânt
printre luceferi cântând:
adio, iubire,
adio, cuvânt,
sunt doar un gând
adormit în mormânt.

2008.07.31