A venit iarna prin vise

Câmpii apoi dealuri se scurg în privire
prin chenar de sticlă în trecut rătăcesc,
amintiri ţesute de timp în iubire
tăcute mă-mbie să le reîntregesc,
iar timpul leagănat în cel murmur de tren,
şoptit mă recheamă-n drumul spre nicăieri,
plutind visătoare pe acelaşi refren,
îmi caut speranţa coborâtă din ieri,
zămislită-n vise dinspre caldele veri,
se-ascunde în ceaţă, uitarea o cerne
şi fulgii valsează printre reci adieri,
în timp şi prin vise nea grea se aşterne.

8.01.2010
Vol.colectiv: Lira în patru puncte cardinale, 2010
vol.2 de autor: Univers de gând, 2012

Copacul meu

Copacul meu,
de ramuri prea multe
uscate, rănite
sau, cu frunze căzute
prin toamna cea grea,
păşeşte molcom pe cărare
şi urcă încet, potolit
pe coamă de munte,
lăsând ici-colea
urme mărunte.

De rece ploaie şi vânt
multe frunze au căzut,
hrană să fie
pentru mama-pământ,
şi rădăcini au albit
dar, mai au de vorbit
şoapte dulci de sorbit,
da, mai au de trăit.

Nu ştie copacul,
câte clipe s-au scurs
şi nici cât mai e de primit,
priveşte-napoi, nemulţumit,
ar vrea să se-ntoarcă
în crâng luminos
dar, drumul s-a şters
şi timpu-i spinos,
el merge-nainte,
tăcut şi cuminte.

În toamna grea,
copacul ferm,
uscăturile-şi taie
şi pleacă prin ploaie
de toamnă târzie,
printr-o nouă fereastră
spre-o clipă senină, albastră.

Elena Păduraru
20. 08. 2008.

Iubirea

Iubirea,
e-n parfum de flori
când pătrunde-n trup
prin fire de chemări,
e-n evantaiul de culori
ce-ţi trimit sclipirile
îmbătând privirile..

Iubirea,
e-n tril de cântători
în zori-nălţat spre cer,
e-n cântul râului
ce curge val după val,
spălând clipe amare,
din aval până la mare.

Iubirea
e-n poezia nopţii
când două inimi
zâmbind sorţii,
prin subtilul dans de spirale
se ridică-n planuri astrale.

Iubirea
e-n zâmbet de copil,
în braţe la maica sa
el stând docil,
şi-n glas de mamă poposeşte
când, despre-al ei copil
ţie-ţi vorbeşte.

Iubirea,
în tot locu-o găseşti,
s-o iei şi apoi s-o dăruieşti
celor ce-n viaţă-i întâlneşti,
destinul vieţii tale,astfel,
deplin să-l împlineşti.

Elena Păduraru
07. 08. 2008.

S-au născut din cenuşă

Păsările,
prin pasărea phoenix,
s-au născut din cenuşă
şi pene şi-au pus
în straturi de onix.

Apoi, au zburat
prin sunet de stele,
ducând cu ele
poleite-n caldă lumină
şi visele mele.

Căldura lor,
a topit gheaţa în vatră,
lumina lor,
a gonit în abis
întuneric de piatră.

Iar cerul albastru,
zâmbeşte veşnic senin,
în cânt de privighetori
şi-n râs de copil,
topind negrul venin.

Şi icarii, din dreptul divin,
nu mai au aripi ceruite,
din nou pot să zboare
spre nemărginire
de clipe nebănuite.

Elena Păduraru
11. 04. 2008.

Urme-n nisip

Din necuprins,
în paşi mărunţi,
tu, omule, ai pornit
şi te-ai oprit
să poposeşti
pe astrul sfânt.
Pe-al său timp,
în paşi mărunţi,
o clipă ai trecut
şi-ai conturat
urme-n nisip...
Urmele,
la rândul lor,
în urma ta
vor poposi o clipă
şi-n urma lor
noi urme vor lăsa...
Iar, tu, neobosit
spre alt infinit
cu paşi mărunţi
vei drumeţi,
urme-n nisip
din nou, tu vei clădi...

Elena Păduraru
11. 04. 2008