Haiku de iarnă

***
coţofană-n zbor
peste câmpia albă
şuierat de tren

***
croncănit de ciori
peste casă albită
rotocol de fum

***
iepuri fricoşi
pe câmpul cu zăpadă
lupt negri urlă

***
arbuşti desfrunziţi
pe covor de zăpadă
iepuri cenuşii

***
pe gheţar întins
singurătate albă
anii din urmă

***
câmp dalmaţian
visează primăvară
plăpând ghiocel

Vol. colectiv: "Lira în patru puncte cardinale"- 2010,

Bun venit pe blogul "Petale Violet"

universulgandului.blogspot.com s-a mutat aici ! 

Ardere

Cuvânt esenţial,
purtat de gând loial,
devine cristale
în rostogol la vale
din creştet spre poale
prin lumi abisale.

Cristalele sfinte,  
pătrunse în minte,  
sublim o cuprinde,
apoi o surprinde
cu pura candoare
de albă culoare.

Divina cântare
coboară din zare
se scurge în casă,
prin inimă lasă
curată credinţă
în Una Fiinţă.  

Iar Sfânta Treime
din clipele prime,
pe suflet cuprinde,
iubirea aprinde,
să ardă păcate
din lumi adunate.  

Păcatele arse
din suflet extrase,
pleca-vor prin lume
să scrie-n albume,
pe fiece filă
o viață umilă.

vol.2, "Univers de gând", pg.34, 2012

Lacrimile Terrei

Curge ploaia mocăneşte,
Picur în alean doineşte,
Vine-n lume prin arteră,
Lumii-n lacrimă se-oferă,
Spalând urmă de himeră.

Terra lacrima îşi scurge
Către forţele demiurge,
Roagă graţia Divină,
Lumea iarăşi să devină
Care-a fost, fără de vină.

Lacrima din ploaia dulce
Puru-n sânu-i să o culce
Doamne, Tu ne luminează,
Terra, Tu s-o ai în pază,
Viaţa ei să-ți fie oază.

poezie, vol.2, "Univers de gând", pag. 96, 2012

Ploaie de primăvară

Picuri mari un nour cerne,
Ploaia liniştit s-aşterne,
Peste deal, peste câmpie,
Multora hrană să fie.

Bate vântul cu blândeţe,
Verdele să îl răsfeţe
De-i prin haturi, de-i prin vie,
Înspre coacere-l îmbie.

Briza-n lan vrea să se joace,
Valuri, valuri, grâul face,
Ploaia curge, spicul scaldă,
Să se coacă-n vara caldă.

poezie, copilarie, vol, 3, "Petale din copilărie", pag. 53, 2013.

Lacrimi pe un oftat

Vântul aprig suflă strângând norii cenușii,
împingându-i rapid, tot spațiul să cuprindă,
iar norii scot ghiare, împart cerul în fâșii
și cu albastre săgeți vor din urmă să-l prindă...

Din pomi se scurg lacrimi, rădăcinile sunt seci,
crengile oftează trist, sărutând pământul,
scârție văzduhul, tu în bălți lacrimi îneci
și-ntr-o grotă adâncă îți cade veșmântul...

Ființa cu totul purtată în tremur sfânt,
oftând zgribulită se-adâncește și mai mult
î cuibul din sine, la o suflare de vânt,
așteptându-și sfârșitul dintr-al vremii tumult...

Sălbaticul vânt vuiește vădit revoltat
și rostogolește norii negri spre zare,
ca să plouă cu lacrimi pe-nsetatul oftat,
ce vrea să se spele pe sfintele altare.

poezie, spiritualitate, vol. 2, "Univers de gând", pag. 15, 2012,

Tăcuţii paşi

Tăcuţii paşi
se-abat
printre mormintele
etichetate...          
Absorb durerile
clepsidrei
prin negru luciu,
pana unui corb.

Mirări înfrigurate
scapă
înceţoşatul gând
pe tărâm arid
din cimitir uitat.

Văzduhul
spiralează
miresme florale
adormind visele
cu aripi frânte.

Nemiloasa sete
cuprinde
pierdutele cuvinte…

poezie, spiritualitate, vol. 2, "Univers de gând", pag.13, 2012